O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

În săptămâna în care TIFF ar fi trebuit să deschidă ediția cu numărul 19, cineastul va vorbi despre trăirile și reflecțiile sale în această perioadă plină de incertitudini, cultivarea fricii în timpul pandemiei, temerea că se deschide calea unor regimuri autoritare, fuga de politică a generației decrețeilor, familie, și despre noul său film, Malmkrog, premiat la Berlin.

Interviul va putea fi vizionat gratuit pe unlimited.tiff.ro, de oriunde din lume, luni, 25 mai, de la ora 20.00. Dialogul va fi disponibil în avans pentru abonații platformei.

Mie nu îmi mai vine să fac film. Oricum, din plecare, actorul se teme pentru imaginea lui, acum o să se teamă și pentru sănătatea lui, deci eu ce-aș fi liber să-i cer lui? 

Îmi doresc din toată inima să nu am dreptate, dar nu e posibil ce se întâmplă, să hrănești frica și ura, să ai un pachet de politicieni care să cânte într-un glas, iar mass-media să cânte într-o voce… Dacă oamenii nu văd în asta semnul dictaturii, atunci în ce? – Cristi Puiu

Cum se schimbă lumea sub ochii noștri? Personalități și voci relevante în cultură, tehnologie, educație, medicină, antreprenoriat, marketing și alte domenii cheie vor discuta cu jurnalistul Mihnea Măruță despre frământările și provocările vremurilor actuale, oferind inspirație, ghidaj și posibile răspunsuri. Interviurile pot fi urmărite gratuit în fiecare luni, de la 20.00, pe TIFF Unlimited, și pot fi accesate oricând de abonați.

InspiraTIFF este un proiect mai amplu, care-și propune să reunească antreprenori, lideri, vizionari, inovatori și artiști, într-un eveniment care să includă prezentări interactive, masterclass-uri, workshop-uri, dar și expoziții, performance-uri și evenimente de socializare. Mai multe detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.