Aseară, concurenți ajunși în Top 18 au pășit pentru prima dată în bucătăria MasterChef și au avut parte de prima surpriză – au gătit pentru Horia Brenciu! Jeremy, Florentina și Diana au gătit cele mai bune trei preparate și au intrat automat într-o nouă etapă, iar farfuria Dianei a fost declarată câștigătoarea serii. Concurenta a putut alege alege alți trei concurenți care să se salveze fără a mai trece prin emoțiile unei noi probe.

În această seară, la prima probă eliminatorie participă cei 11 concurenți rămași, care intră în bucătărie cu un singur gând – să nu fie primii care se întorc acasă! În prima provocare a serii, emoțiile vor atinge cote înalte când jurații vor povesti despre perioada copilăriei și despre preparatele care le amintesc de familie și momentele frumoase de acasă. Cine va reuși să îi impresioneze și să le readucă gustul copilăriei în farfurie?

Cei care nu vor reuși să treacă de prima probă vor ajunge la proba eliminării și vor lupta cu toate armele pentru a se salva. Ce ingrediente surpriză vor primi, dacă vor face față probelor și pe cine vor elimina cei trei jurați aflăm în această seară, într-o nouă ediție MasterChef, la PRO TV, de la ora 22:30!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.