După turneul „Un Anonim Celebru“, desfășurat în șase orașe, vineri seară a sosit momentul ca Guess Who să susțină concertul de lansare a noului album în București, la Arenele Romane, alături de band-ul său, invitați și, nu în ultimul rând, alături de 1600 de persoane.

Show-ul a fost unul atent pregătit, pe parcursul căruia cei prezenți au ascultat nu mai puțin de 28 piese live, atât de pe noul album, cât și piese lansate de-a lungul timpului. În cadrul concertului, alături de Guess Who au urcat pe scena și Grasu XXL, Smiley, Tudor Chirilă, Feli, Irina Rimes, Spike, Junky și Mitză.

În cele două ore de concert, publicul s-a bucurat de o serie de proiecții realizate pentru fiecare piesă din playlist, dar și de un show de lumini ce a intensificat atmosfera din Arenele Romane.


„În primul rând, vă mulțumesc tuturor celor care ați venit să mă susțineți într-un număr atât de mare, prietenilor care au avut plăcerea să urce cu mine pe scenă și oamenilor apropiați cu care am reușit să ducem la capăt cu succes tot ce a însemnat turneul „Un Anonim Celebru”. A fost multă muncă, de la repetiții până la toată organizarea în detaliu și lucruri de pus la punct până în ultimul moment, dar am avut convingerea că toți cei prezenți vor aprecia și asta s-a simțit de la început până la Arene. Mi-am dorit să închei turneul cu un concert special, având în vedere că au trecut 8 ani de când am lansat primul album, „Probe Audio”, iar energia primită vineri seară m-a încărcat îndeajuns pentru ce va urma. Vă mulțumesc și ne auzim în curând cu muzică nouă!”, declară Guess Who despre concertul „Un Anonim Celebru”.

„Un Anonim Celebru” reprezintă cel de-al treilea album solo din cariera lui Guess Who și este disponibil începând din luna mai a acestui an. Materialul poate fi găsit în format digital pe canalul de YouTube Okapi Sound și pe toate platformele de streaming disponibile, precum și descărcat din iTunes sau Google Play. În același timp, albumul poate fi comandat online în format fizic (CD) de pe Okapi Sound Store sau cumpărat din magazinele de specialitate din țară.

În luna septembrie, Guess Who a lansat videoclipul piesei „Cupidon” (feat. Irina Rimes); un videoclip animat, realizat de Frame Breed Studio, cu o producție complexă, pentru care s-a lucrat aproximativ 8 luni și la care au participat mai mult de 20 de graficieni. În mai puțin de 2 zile de când a fost lansat, clipul a ajuns pe primul loc în Trending YouTube și, până în prezent, are peste 12 milioane de vizualizări.

 

Albumul „Un anonim celebru” este disponibil aici: https://Okapi.lnk.to/GuessWho-UnAnonimCelebruPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here