Gala Muntelui, evenimentul anual care celebrează la ALPIN FILM FESTIVAL performanța românească în domeniul sporturilor montane, ajunge anul acesta la cea de-a 5-a ediție. Pe 29 februarie, de la ora 14:00, sportivii care au înregistrat cele mai mari succese în 2019 vor fi aplaudați și recompensați pentru reușitele lor în cadrul unei ceremonii găzduite de Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni. Unul din premii va fi acordat  în memoria alpinistului Zsolt Török, căruia Alpin Film Festival îi dedică în acest an întreaga ediție.

Cu sprijinul Clubului Alpin Român, AFF va propune la această ediție un nou format al Galei, oferind premii pentru cele mai importante performanțe din: alergare montană, parapantă, mounatin bike și nu în ultimul rând alpinism. Și în acest an, Federația Română de Alpinism și Escaladă va premia la Bușteni sportivii anului 2019. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, Federația Română de Orientare va premia un sportiv care s-a remarcat cel mai mult în 2019 la acest capitol.

Un premiu special îi va fi acordat în premieră meteorologului George Porancia, de la staţia meteo de la Vârful Omu, care trăiește de 36 de ani la 2.500 de metri altitudine. În cadrul aceleiași ceremonii, Jandarmeria Montană va acorda o distincție specială pentru cea mai importantă performanță în alpinism înregistrată de un Jandarm montan.

Două filme documentare excepționale despre alpinism vor face deliciul publicului prezent la Gala Muntelui după decernarea marilor premii. De la ora 16:00, spectatorii vor urmări Age of Ondra (r. Josh Lowell, Zachary Barr, Peter Mortimer), despre  Adam Ondra, considerat cel mai bun alpinist din lume. După ce a cucerit câteva dintre cele mai dificile rute de pe întreg mapamondul, Ondra împinge acum limitele umane, antrenându-se pentru noi recorduri care îi vor asigura locul în istoria ascensiunilor.

La polul opus, de la ora 17:00, pe marele ecran din Bușteni va rula, tot cu intrare liberă, multi-premiatul documentar 4 ani în 10 minute (r. Mladen Kovacevic). Realizat din imagini surprinse pe casete video în urmă cu 18 ani, filmul documentează ascensiunea primului sârb pe Everest. Visul său de aventură nu a culminat cu un urlet victorios, dezvăluie un citat din jurnalul său, dar a sfârșit într-un țipăt al învinsului. Țesut cu imagini enigmatice, extrase filmate din jurnalul protagonistului, peisaje nepământești, personaje enigmatice și circumstanțe periculoase, documentarul premiat în 2018 la Sarajevo vorbește despre limitele capacităților umane.

Accesul la Gala Muntelui, dar și la proiecțiile filmelor, este gratuit, în limita locurilor disponibile.

ALPIN FILM FESTIVAL (AFF) – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației montane, va avea loc  în perioada 24 februarie – 1 martie la Brașov, Bușteni și Predeal. Programul complet al celei de-a 5-a ediții Alpin Film Festival va fi disponibil în curând pe https://alpinfilmfestival.ro/.

Ediția din acest an a festivalului este susținută de:

Sponsorii festivalului: MONTURA, Coresi, Maramont Sport, Fundația Conservation Carpathia, Nikon

Parteneri instituționali: Consiliu Județean Brașov, Primăria Brașov, Primăria Bușteni, Primăria Predeal, Primăria Râșnov, CNC
Parteneri strategici: Centrul multicultural al Universității Transilvania Brașov, Salvamont România, Universitatea Transilvania, Centrul Cultural Reduta, Muzeul Județean de Istorie, Agenția Metropolitană Brașov, Clubul Alpin Român, Federația Română de Alpinism, Federația Română de Orientare, FORONA

Cu sprijinul: Institutul Polonez, Reghin, Winter Outlet, Aqua Vitamin, Nikon, Dry Food, BUFF, Ferma Catean, EMPIRE, Teracota Mediaș, Munții Noștri, Grind Production, Librăria Ștefan Octavian Iosif, Domeniul Schiabil Kalinderu, Institutul Balassi, CPNT, ProPark, WWF România, APDT Brașov, Federația Industriei Hoteliere din România, Adventure Studio, Best Experience, SKV – Asociația Carpatina Ardeleană a Turiștilor, ZuMont, Echipa Națională Montană, Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate, Asociația de Ecoturism din România

Parteneri locali: Sergiana, Belvedere, Safrano, Kronwell, Naturali, Clubul Babarunca, Tabere și circuite Silviu Bălan, Centrul Vissual, NTD, România Sălbatică, Winter Outlet, Il Rifugio Brădet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.