Dorian Popa a împlinit ieri 31 de ani şi şi-a sãrbãtorit ziua de naştere chiar pe platourile de filmare de la Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1 și care va avea premiera în această toamnă. Energic şi plin de entuziasm, aşa cum i-a obişnuit deja pe cei din jurul sãu, artistul s-a declarat cum nu se mai poare bucuros sã petreacã aceastã zi specialã alãturi de colegii sãi din serial.

            „De când am văzut programul de filmãri, care conținea o singură secvență de ziua mea în programul de filmare am zis că sigur sunt chemat ca să mi se facă o surpriză. Vă spun sincer că îmi place atenția, dar de ziua mea mă simt inhibat, ciudat pentru că știu că urmează să te aștepte toată echipa cu tortulețul, cu clasicul la mulți ani. Am fost foarte emoționat că am avut ziua de naștere pe platoul de filmări. Cei cu care lucrez la Sacrificiul sunt în mare parte cei cu care am filmat la Pariu cu Viața și atunci pentru mine emoția cu care mă încarc este una colosală. Mă bucur mult că am muncit de ziua mea, este un principiu de la care nu mă abat pentru că vreau să îi arăt lui Dumnezeu că pot munci oricând, în orice zi!”, a povestit Dorian.

            Începând din aceastã toamnã, în Sacrificiul, telespectatorii îl vor putea urmãri pe Dorian în rolul lui Mario Busuioc, nepotul lui Leo Zamfir (interpretat de Mihai Sandu Gruia). Mario are o voce de aur moștenită de la mama lui, însã nu are aspirații și nici visuri, ci doar un stil de viaţã mai extravagant din care nu lipsesc hainele de firmã, maşinile luxoase şi lipiciul la fete.

            Serialul Sacrificiul ce urmează a fi difuzat începând din aceastã toamnã, la Antena 1, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.