Ați crezut că ați scăpat de mine? Nu, m-am întors”, va spune Doina Teodoru, care în sezonul trecut a făcut glume pe seama celor trei jurați „iUmor” și l-a cucerit pe Mihai Bendeac. Concurenta se va întoarce în cea de a șasea ediție a emisiunii, care va fi difuzată duminică, 9 aprilie, de la ora 20:30, cu un arsenal de roast mult mai …picant!

De această dată nu vor scăpa nici Delia, Mihai sau Șerban Copoț și Vlad Grigorescu, însă Cheloo va fi cel mai vizat. Părerile vor fi împărțite între membrii juriului, astfel că Mihai Bendeac îi va declara „cred că a fost o nedreptate că anul trecut tu nu ai ajuns în finală. Te reprezintă numerele bune”, iar Deliei i se va părea mult mai îndrăzneață ca data trecută și cu mai mult curaj.

Însă Cheloo va rămâne imperturbabil și o va întreba la final: „Păi bine, măi fetițo, doar atât? Care e ideea, ai rețineri când vii aici? Ce te oprește să dai tot?, adăugând că pentru el scopul unui roast e „să te bage în scaun și să nu mai ieși de acolo. Eu aș sta o noapte întreagă să scriu opt versuri cuiva, doar ca să fiu sigur că a doua zi de dimineață nu mai iese din casă”, nefiind așa impresionat de lucrurile auzite.

Ce anume va spune concurenta pe scena „iUmor”, cum îl va ataca pe Cheloo, ce îi va declara lui Mihai Bendeac, dar și ce va spune despre sine, telespectatorii vor putea vedea în ediția de duminică, de la ora 20:30, la Antena 1.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.