Cei patru jurați ”X Factor” se pregătesc să își aleagă, vineri seara, de la ora 20.00, la Antena 1, concurenții alături de care cred că ar putea câștiga cel de-al optulea sezon, iar fiecare și-a pregătit deja o strategie.

Delia, care anul acesta are grupa mixtă de concurenți, este de obicei foarte atentă la fiecare detaliu tehnic abordat de concurenții săi, în timp ce colegul său Carla’s Dreams abordează o cu totul altă strategie. ”Alege foarte mult prin empatia lui, prin ce simte el, prin cum simpatizează concurentul sau nu. Și uită că nu se reduce totul la asta, e vorba de niște mase de oameni care vor vota sau nu, dar nu vor vota prin prisma ta indiferent câte discursuri vei ține și indiferent de cum le vei spune, convingi odată, dar nu poți face asta la nesfârșit, oamenii vor simți și ei”, a spus Delia.  

Vineri, 30 noiembrie de la 20.00, la Antena 1, ”X Factor” intră în etapa duelurilor, iar cei patru jurați își vor alege câte doi concurenți alături de care vor ”ataca” galele live și despre care cred că ar putea deveni câștigătorul celui de-al optulea sezon. Astfel, Horia Brenciu, juratul care a câștigat sezonul al șaptelea, va intra în la Dueluri cu Rodica și Cristian vs Vox și Angels vs Diamonds.

Echipa lui Carla’s Dreams va intra la Duel, astfel: Cristian Moldovan se va duela cu Andrei Geamăn, iar Eduard Ungureanu cu Alexandru Stremițeanu. Delia a decis că în etapa Duelurilor Raluca Răducanu va lupta cu profesoara de canto Cristina Vasopol, iar Bella Santiago cu Cristian Sanda.  Din echipa lui Ștefan Bănică, Malina Ciarnău, Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru și Francesca Hojda sunt cele patru concurente pe care Ștefan Bănică pariază pentru finala ”X Factor” de anul acesta.

Celor opt concurenți aleși de Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams li se va alătura în prima gală ”X Factor” din acest an un concurent salvat de public, care a adunat cele mai multe voturi pe parcursul audițiilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.