AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

Fenomene vizate:ninsori însemnate cantitativ și local viscolite

      În intervalul05 ianuarie, ora 22 – 06 ianuarie, ora 20 aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.

      Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.


Interval de valabilitate: 06 ianuarie, orele 02 – 18
Fenomene vizate: VISCOL PUTERNIC


      În a doua parte a nopții de joi spre vineri (05/06 ianuarie) și în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea,temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70…85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada.

sursă: Administrația Națională de Meteorologie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.