BRD – Groupe Société Générale va fi prezentă în cadrul celei de-a 25-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus (14 – 18 noiembrie) prin intermediul instalației Laboratorul de Imaginar. Dezvoltată de scenograful Adrian Damian și BRD – Groupe Société Générale, aceasta va propune o nouă experiență în realitate augmentată, oferindu-i publicului posibilitatea să interacționeze în moduri inedite cu o serie de opere scrise, semnate de autori celebri de science-fiction. Astfel, până pe 18 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, vizitatorii târgului de carte Gaudeamus pot experimenta noi moduri de a citi cu ajutorul mai multor tehnologii integrate în instalație, printre care ochelari Hololens cu hologramă și senzori LEAP Motion de urmărie a mișcării mâinilor.

Conceptul noii instalații – „Cititul în viitor” este semnat de scenograful Adrian Damian împreună cu studiourile Les Ateliers Nomad, AURAL EYE și CINETic și explorează oportunitățile pe care le oferă fuziunea noilor tehnologii cu cartea digitală. Textele curatoriate și puse la dispoziția publicului expun viziuni despre societăți distopice ale viitorului și universuri science-fiction imaginate de autori precum Margaret Atwood în The Handmaid’s Tale,  Dan Simmons în Hyperion, Richard Morgan în Carbon modificat, Sebastian A. Corn în Adrenergic!, Ernest Cline în Ready Player One, Pierce Brown în Furia Roșie și Neal Stephenson în Șapte Eve.

Ne bucurăm că avem ocazia să ne întoarcem la Gaudeamus cu o nouă versiune a Laboratorului de Imaginar. Instalația este o propunere de cum ar putea arăta cartea în viitor. Nu doar un suport pentru text, cartea trebuie să aibă o anumită materialitate, chiar și în digital, și să ne inspire cel puțin la fel de mult ca varianta sa din hârtie. Ne dorim să creăm o punte între gustul pentru citit și spectacolul tehnologic. Vrem să cultivăm imaginația cititorilor, astfel încât aceștia să nu se îndepărteze de textul scris indiferent de suportul folosit în viitor. În cadrul activării vom provoca vizitatorii să își imagineze și alte posibilități de interacțiune cu cititul în viitor, mărturii pe care ne dorim să le și implementăm cu prima ocazie”, a declarat Sabina Știrb, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.

Instalația este un proiect BRD – Groupe Société Générale, lansat în premieră la Târgul Internațional Gaudeamus 2017, când publicul a putut experimenta în timp real intensitatea emoțiilor resimțite în momentul lecturii, prin utilizarea căștilor neuronale și măsurarea undelor cerebrale.  Proiectul face parte din seria de inițiative BRD pentru susținerea și promovarea culturii și a creatorilor de conținut și a participat la numeroase evenimente culturale, fiind testat de peste 2.000 de vizitatori din cadrul Caravanei Gaudeamus, Nopții Muzeelor în District 40 la Rezidența Scena9, Zilei Mondiale a Teatrului la Odeon sau al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Adrian Damian este scenograf independent, nominalizat de trei ori la Premiile UNITER pentru spectacolele „Viața e vis” și „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu, cât și pentru „Cântăreața cheală”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, spectacol care i-a și adus premiul UNITER pentru scenografie în anul 2016. De asemenea, a fost laureat cu premiul pentru cea mai bună scenografie din partea Uniunii Artiștilor Plastici în 2015 și de Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria în 2016. Este recunoscut în domeniul artei teatrale pentru modalitățile în care intersectează emoția și simbolistica tehnologiei cu decorurile.

Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic a fost înființat în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București, ca departament de cercetare. CINETic are ca misiune inovația tehnologică și cercetarea în domeniile interacțiunii digitale și neuroștiinței aplicate, în artele performative. În cadrul CINETic sunt valorificate cunoștințele acumulate în domeniul teatrului și filmului, prin activitatea de cercetare și inovare, în proiecte interdisciplinare artă-știință-tehnologie.

Les Ateliers Nomad sunt un studio de comunicare vizuală fondat în 2010 de Alex Petroșanu și Matei Dersidan, doi prieteni pasionați de design și arhitectură, care s-a dezvoltat în timp într-o echipă de tineri creativi. Sfera activităților cuprinde evenimente de la video mapping, animații 3D, post producție & CGI, scenografie de evenimente, stage mapping, din faza de concept până la implementare atât în zona comercială, cât și în zona culturală. Compania și-a câștigat un renume în domeniul artelor vizuale și a noilor tehnologii, susținând vizual numeroase evenimente printre care participarea la prima ediție Imapp 2014, Spotlight Bucharest International Light Festival, videomapping Centenarul Marii Uniri 1918 din luna octombrie 2018 de la Sibiu sau “Simfonia Apei” 2018.

AURAL EYE Visions Studio este un studio de artă vizuală și interactivitate, cu un portofoliu ce acoperă video-mapping arhitectural, lucrări de galerie, vizualuri live, instalații pe bază de senzori și numeroase experimente ce provoacă posibilitățile tehnologice ale momentului.

BRD este partenerul Târgul Internațional Gaudeamus pentru al 4-lea an consecutiv, parte a seriei de inițiative ale companiei pentru susținerea proiectelor culturale și a creatorilor de conținut din domeniile conexe. Printre acestea se numără Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Național de Teatru de la București, Festivalul Național de Teatru Tânăr de la Alexandria – IDEO IDEIS, turneele „Manifest pentru dialog”, spațiul Apollo 111, Rezidența Scena9, Turneul Stradivarius, Sonoro Conac, Intersecțiile de miercuri și multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.