În această seară, tot cursul firesc al vieții din Las Fierbinți va fi dat peste cap de o veste cutremurătoare: Firicel s-a apucat de muncă. Iar cel mai afectat de această schimbare este chiar Celentano, cel mai bun prieten al lui.

 

Disperat că trebuie să-și vadă camaradul muncind toată ziua, Celentano îi cere ajutorul Aspirinei, poate ea reușește să-l convingă să renunțe la asemenea apucături: ”A început să-i placă munca. A reparat poarta, a vopsit gardul, a săpat grădina. Ieri dimineață l-am văzut suit pe casă, repara acoperișul, alaltăieri mătura la poartă. Nu se poate așa ceva, Aspirino! De băutură nici nu se pune problema, ceva nu e curat la mijloc. El nu a reparat niciodată nimic! Cel mai tare mă sperie că fluieră. Doamne ferește! Cred că s-a făcut mormon, că ăia muncește și de tare ce muncește fluieră. Vreau să mă ajuți să stai puțin de vorbă cu el că poate pe tine te ascultă. Îi dai și două-trei palme dacă vezi că nu priciepe. Asta nu este vremuri să te apuci să fii mormon, Aspirino! Te rog, salvează-l, că dacă nu, satul ăsta o să piardă un intelectual pentru că eu nu o să mai am cu cine să vorbesc. Ăsta nu e Firicel sigur, a intrat Brânzoi în el, că el e șeful la mormoni, ăla muncește de dimineața până seara”.

Cum se va termina acesta situație alarmantă, dar și dacă Aspirina va accepta provocarea de a-l aduce pe ”drumul cel bun”, vedem în această seară, de la 20:30, într-un nou episod Las Fierbinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.