Antena 3 și Observator vor intra într-o etapă nouă de dezvoltare, care va presupune echipe separate, resurse distincte, gestionate de două companii din cadrul Intact Media Group (Antena 3, respectiv Antena Group).

Acest proces amplu va presupune atât apariția unor produse media noi (un post de radio în FM și extinderea diviziei online), precum și creșterea celor existente. Această soluție este rezultatul unei analize privind identitatea produselor și eficiența pe termen mediu și lung a fiecăreia dintre cele două entități media.

Adrian Ursu și Alin Romașcan vor gândi conținutul editorial și, respectiv, fluxul de producție, precum și dezvoltarea noilor produse pentru Antena 3, în noul ei model de business.

Gabriel Hizo (editorial) și Octavian Basoc (operațional) se vor ocupa de Observator (jurnalele TV și platforma online) din partea Antena Group.

Adela Badea va coordona în continuare Observator în calitate de director editorial, urmând, ca la finalul procesului, să preia o altă poziție de management în interiorul grupului.

Ambele proiecte presupun investiții în oameni și în tehnologie. Angajaților actuali, de la realizatori și personalități jurnalistice recunoscute la foarte mulți profesioniști din spatele ecranului și al monitoarelor care fac diferența prin calitatea muncii lor, li se vor alătura alții care cred în valoarea pe care știrile o oferă publicului.

Antena 3 și Antena Group sunt parte a Intact Media Group,  o platformă multimedia ce include televiziune (Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy, ZU TV), radio (Radio ZU si Romantic FM), conținut digital (a1.ro, antena3.ro, observator.tv, spynews.ro, tvhappy.ro, antenastars.ro, www.myzutv.ro), platforma de conținut video online – Subscription Video On Demand (antenaplay.ro), servicii online (lajumate.ro, homezz.ro, carzz.ro, jobzz.ro) și print (Jurnalul National).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.