Duminică de la ora 10:00 la Ce se întâmplă, doctore?, Oana Cuzino intră în noua casă a lui Andrei Aradits, actorul din serialul VLAD, și află mai multe secrete ale familiei sale. Andrei Aradits și Andreea, soția lui, sunt împreună de mai bine de 17 ani și se iubesc la fel de mult ca în prima zi. Cei doi și-au adus aminte că s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar destinul a făcut ca și fiul lor, Eric, să le calce pe urme părinților și a debutat pe marile ecrane, cât și în televiziune. Unul dintre secretele familiei Aradits este… yoga. La Ce se întâmplă, doctore? aflăm într-un interviu în exclusivitate despre iubire, încredere, înțelegere, echilibru și cât de important este sportul în familia Aradits.

 

Tot duminica aceasta, medicul Oana Cuzino vă prezintă un material amplu despre fenomenul Fear of Missing Out (FOMO). Sindromul, în traducere, frica de a rata, reprezintă una dintre cele mai întâlnite probleme sociale, mai ales printre cei activi în social media. Este o stare care ne încearcă pe toți la un moment dat: am stat zece minute fără telefon și ne simțim rupți de realitate. Articole de specialitate, studii și ce înseamnă toate aceste lucruri pentru comportamentul nostru, cum ne afectează și cum ne transformă, de fapt? Specialiștii notează că acest sindrom poate duce chiar la anxietate și depresie, din cauza reflexului fiecărei persoane de a-și compara viața cu cea a celor din jur.

 

În fiecare duminică, de la ora 10:00, medicul Oana Cuzino le oferă românilor cele mai importante sfaturi și noutăți din lumea medicală, dar și subiecte legate de frumusețe, nutriție, parenting sau psihologie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.