Serialul Ai noștri revine cu un nou sezon joi, 14 septembrie, de la ora 21:00, la PRO TV. Povestea amuzantă a celor două familii atât de diferite, Ghica și Ciorbă, continuă cu o mulțime de întâmplări neprevăzute.

 

În primul episod, cele două familii încep o afacere comună cu un restaurant. Încă de la inaugurare lucrurile merg pe dos între ei, iar asta pentru că în numele locației s-a strecurat o greșeală gramaticală facută Sandu Ciorbă, spre disperarea cuscrei acestuia. Ce reacție va avea Veronica Ghica în momentul în care află că bucătarul restaurantului este un alcoolic – infractor ieșit de curând din pușcărie, vom afla joi, de la 21:00, imediat după Las Fierbinți.

Fii unul de-ai noștri!

Casa familiei Ciorbă e pregatită de oaspeți. Un telespectator poate avea parte de o experiență unică: o invitație acasă la Ai noștri. Concursul Fii unul de-ai noștri! continuă până pe 24 septembrie, iar cei care-și doresc să ia cina alături de celebrele personaje din serial, să vadă casa și restaurantul familiei Ciorbă, trebuie să povestească un moment amuzat prin care au trecut cu ai lor. Toate informațiile și regulamentul sunt disponibile pe site.

Ai noștri – Neam unit în comedie!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here