Spectacolele unteatru programate în următoarea perioadă nu vor fi suspendate. Spectatorii care și-au cumpărat deja bilete și iubitorii de teatru din întreaga țară vor putea urmări spectacolele din luna martie de pe orice dispozitiv, prin intermediul transmisiunilor live. Detaliile tehnice vor fi publicate în următoarele ore pe pagina de Facebook unteatru.

Spectacolele vor putea fi urmărite online, prin intermediul transmisiunilor live

În urma deciziilor oficiale comunicate de Primarul General luni, pe 9 martie, valabile pe teritoriul Municipiului București, echipa unteatru a decis să regândească activitatea din luna martie. Deși nu se numără printre instituțiile culturale administrate de Primăria Generală a Capitalei, unteatru respectă decizia oficialilor și recomandările Comitetului Național de Urgență. Avem încredere că măsurile impuse de conducerea administrației locale se bazează pe informații reale și nu suntem în măsură să punem la îndoială pericolul identificat de organele abilitate.
Este de datoria noastră să ne protejăm spectatorii, așa cum suntem datori să îi susținem în continuare pe artiștii independenți. unteatru se susține din și prin vânzarea de bilete, motiv pentru care este necesar să găsim soluții pentru a putea continua.
Având în vedere misiunea unteatru, aceea de a oferi artiștilor din lumea teatrului un spațiu de creație liber, dar și de a îmbogăți oferta culturală, oferind publicului șansa de a urmări zilnic producții de calitate, teatrul independent își va continua activitatea, fără a pune în pericol siguranța spectatorilor. Aceștia vor putea cumpăra în continuare bilete la evenimentele unteatru, în baza cărora vor beneficia de acces la transmisiunea live a spectacolului dorit.
unteatru recomandă tuturor spectatorilor care și-au achiziționat deja bilete la reprezentațiile din luna martie să urmărească evoluția proiectului pe site-ul unteatru și pe pagina de Facebook pentru mai multe informații de ordin tehnic.

Biletele care asigură acces la transmisiunile live sunt disponibile pe www.mySTAGE.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.