Raluca Radu, semifinalistă a emisiunii Vocea României 2023, alături de Theo Rose, una dintre cele mai apreciate și versatile artiste din România, și David Ciente, artist și producător independent, lansează „Vasilache” – o piesă plină de energie și voie bună, care explorează contrastul dintre așteptări și realitate atunci când ajungi în Capitală. Cu un ton ironic și autentic, „Vasilache” surprinde diferența dintre imaginea idealizată a Bucureștiului și experiența reală trăită odată ce ajungi aici.
Povestea piesei își are originea într-o întâlnire autentică petrecută în Valea Mare, județul Vaslui, unde Raluca Radu l-a cunoscut pe domnul Mihai, cel care i-a cântat „Hai la București, măi frate!”. Acest moment a devenit scânteia creativă din spatele piesei „Vasilache”. Din această inspirație s-a născut un cântec care păstrează spiritul melodiilor auzite prin sate, reinterpretate într-o formulă contemporană. Vocile Ralucăi Radu și ale lui Theo Rose se completează natural, iar energia lor comună este susținută de touch-ul distinct al lui David Ciente pe producție, care leagă elementele tradiționale de un sound actual.
„Vasilache” este o piesă semnată de Teodora Mâzgoi, Alexandra Dinu și Raluca Radu, îmbogățită cu versuri culese din folclor. Producția poartă semnătura lui Sergiu Enee, Robi Velisar și David Ciente. Piesa face parte dintr-un proiect de cercetare și va fi inclusă pe viitorul album muzical al Ralucăi Radu, intitulat ,,ALAI”.





