Iunie 2025 la HISTORY Channel
Ceilalți 300
The Other 300
(1×120’)
15 iunie, duminica, de la 21:00
Poate istoria antică să ridice întrebări moderne despre masculinitate? Aceasta este povestea nespusă a celei mai mari forțe militare de luptă din lume, formată din 150 de perechi de iubiți de același sex — o poveste abia acum redescoperită.
Această trupă de elită din armata grecească, numită „Banda Sacră”, a fost înființată de orașul Teba în anul 379 î.Hr. pentru a se apăra de Sparta. Timp de patru decenii, au luptat neînvinși, până când au fost anihilați de forțele lui Filip al II-lea al Macedoniei și ale fiului său, Alexandru cel Mare, în bătălia de la Cheroneea. Îngropați pe câmpul de luptă unde au căzut, cei 300 au fost uitați de istorie — până când un arheolog grec a descoperit mormântul comun în 1880. Totuși, descoperirea nu a fost făcută publică, iar groapa a fost acoperită, ceea ce a dus la teorii conform cărora Banda Sacră nu ar fi existat niciodată.
În 2022, aceștia au fost în sfârșit redescoperiți — îngropați în perechi.
O echipă internațională de arheologi reanalizează acum noile dovezi, oferind o perspectivă fără precedent asupra poveștii lor.
Aceasta este o poveste înrădăcinată în istoria antică, dar care aduce în prim-plan teme contemporane precum căsătoria între persoane de același sex, locul soldaților gay în armată, consecințele umane ale războiului și lupta dintre democrație și autoritarism.
Coasta Morții
Death Coast
(8×60’)
Începe pe 18 iunie, miercurea, de la 22:00
„Coasta Morții” este o zonă cu ape turbulente din Atlanticul de Nord care, de-a lungul secolelor, a înghițit peste șase mii de vase. Mulți marinari s-au aventurat prin aceste ape – unii pentru comerț, alții pentru război sau jaf. Aurul și obiectele de valoare de pe epavele scufundate zac acum împrăștiate pe fundul oceanului, însă scufundările pentru recuperare au fost interzise în această zonă în ultimul deceniu.
După o luptă îndelungată, vânătorul de epave Jeff Mackinnon a obținut drepturi exclusive de explorare. El și echipa sa au la dispoziție doar 12 săptămâni pentru a căuta printre epave, înainte ca apele imprevizibile să facă scufundările imposibile.
Cele mai mari mistere ale istoriei
History’s Greatest Mysteries s. 6
(20×60’)
Începe pe 30 iunie, lunea, de la 22:00
„Cele mai mari mistere ale istoriei” este o serie documentară cu episoade de o oră, care analizează principalele teorii legate de cele mai enigmatice mistere nerezolvate ale lumii. Găzduită și narată de Laurence Fishburne, nominalizat la Oscar® și câștigător al premiului Emmy®, fiecare episod deslușește aceste enigme cu ajutorul unor istorici de renume, autori, oameni de știință și cercetători.
De la crime nerezolvate, comori pierdute sau îngropate, până la morți misterioase și dispariții ale unor figuri celebre, „Cele mai mari mistere ale istoriei” explorează posibilele explicații ale unora dintre cele mai tulburătoare și neelucidate evenimente din istorie.
Iunie 2025 la Crime+Investigation
Escrocheria perfectă
A Perfect Scam s. 1 – new episodes (5×60’)
Începe pe 30 iunie, lunea, de la 23:00
„Escrocherie perfectă” scoate la lumină poveștile captivante și adesea tragice ale victimelor care au căzut pradă unor escrocherii sofisticate, expunând consecințele devastatoare la nivel emoțional, financiar și, uneori, chiar fatal. Această serie documentară în 10 episoade pătrunde în lumea sinistră a escrocheriilor amoroase, fraudelor financiare și înșelătoriilor digitale, arătând cum infractorii manipulează încrederea și exploatează vulnerabilitățile umane.
Prin interviuri tulburătoare cu victime, familiile acestora și forțele de ordine, seria explorează cum interacțiuni aparent inofensive pot degenera în tragedii care schimbă vieți. Unele victime își pierd economiile de-o viață, altele își pierd libertatea, iar în cele mai cutremurătoare cazuri, chinul psihologic provocat de aceste escrocherii duce la pierderi de vieți omenești.
Folosind reconstituiri imersive, materiale de arhivă și analize ale experților, seria „Escrocheria perfectă” analizează fiecare înșelătorie de la început până la sfârșit: cum este câștigată încrederea, cum este pusă în scenă înșelăciunea și cum schimbă iremediabil vieți. Seria evidențiază metodele în continuă evoluție ale escrocilor din era digitală și eforturile neobosite ale anchetatorilor care încearcă să îi aducă în fața justiției. De la un veteran împins la sinucidere de un caz de sextorșiune până la o persoană nevinovată atrasă într-o operațiune mortală de trafic de droguri, „Escrocheria perfectă” scoate la iveală costul uman al acestor infracțiuni. Cu fiecare poveste, oferă un avertisment puternic despre cum oricine, indiferent de statutul social, poate cădea în capcana încrederii greșit plasate într-o lume hiperconectată.
Acuzat: vinovat?
Accused: Did I Do It? (10×60’)
Începe pe 17 iunie, marțea, de la 23:00
„Acuzatul: vinovat?” urmărește poveștile pline de tensiune ale unor persoane care au fost judecate și acuzate de infracțiuni grave, precum crimă de gradul întâi, omor din culpă, terorism intern și agresiune agravată. Fiecare probă poate aduce un răspuns, însă adevărul nu este niciodată cu adevărat clar până în momentul final al dezvăluirii.
Filmată intim, în închisori și locuințe din SUA, locația exactă a acuzaților rămâne un mister pe parcursul derulării poveștii. Răsturnările de situație, probele esențiale și deciziile care au dus la formularea acuzațiilor și, în cele din urmă, la verdict, sunt reconstruite pas cu pas, prin mărturii tensionate, imagini spectaculoase din timpul proceselor și interviuri cu avocații apărării și membrii familiilor celor acuzați.
Medici care ucid
Murder By Medic s. 3 (14×60’)
Începe pe 9 iunie, de luni pana vineri, de la 23:45
Suntem cei mai vulnerabili atunci când suntem bolnavi, având încredere în medici să ne îngrijească, să ne pună un diagnostic, să ne ofere tratament, să repare ceea ce nu funcționează. Doctorii și asistentele sunt instruiți să salveze vieți — dar ce se întâmplă când aleg, în schimb, să le ia? Ce se întâmplă când nu ne vindecă, ci ne ucid?
Această serie spune poveștile a 52 de cadre medicale care și-au ucis pacienții sau au folosit cunoștințele medicale pentru a ucide.
De la medici, psihologi și stomatologi, până la asistente medicale — fiecare episod analizează un caz diferit, dezvăluind poveștile cutremurătoare ale celor care au încălcat Jurământul lui Hipocrate și au devenit ucigași. Seria reconstruiește faptele prin dovezi clare, mijloacele folosite și motivația din spatele crimelor, pentru a contura o imagine completă a fiecărui caz.
Poveștile sunt spuse prin interviuri emoționante cu familiile victimelor, materiale video și audio esențiale, dezvăluiri ale anchetatorilor și echipelor juridice, dar și prin perspectiva unui panel de experți de renume.
Fugari filmați
Fugitives Caught On Tape (20×30’)
Începe pe 27 iunie, vinerea, de la 23:00 & 23:30
„Fugari filmați” urmărește forțele de ordine în timp ce vânează fugari aflați în libertate. Cu un acces fără precedent la o varietate de surse video — de la camere de corp și camere de bord, la camere de supraveghere, camere de trafic, filmări de pe sonerii inteligente, telefoane mobile și multe altele — telespectatorii au ocazia să vadă cum reușesc autoritățile să identifice și să prindă suspecții în timpul fugii lor.
Cazuri clasate
Cold Case Files s. 3 (1×60’)
Premiera pe 8 iunie, duminica, de la 23:00
„Cazuri clasate” investighează urmărirea și rezolvarea unor cazuri rămase fără răspuns timp îndelungat. Episoadele urmăresc detectivii și membrii familiilor victimelor, a căror devotament neclintit face diferența între a aduce dreptate și a lăsa persoanele dragi uitate în sertarele cu dosare vechi.
De la povestea unei amintiri din copilărie a unui criminal despre moartea surorii sale, până la utilizarea testării ADN în masă pentru identificarea unui ucigaș, acești anchetatori reușesc să găsească indicii care duc la rezolvarea unor crime vechi de până la 30 de ani, aducând vinovații în fața justiției.
Dosare nerezolvate: Ucigașul tăcut
Cold Case Files: The Grim Sleeper (2×60’)
Premiera pe 15 iunie, duminica, de la 23:00
„Dosarele nerezolvate: Ucigașul tăcut” explorează vânătoarea pentru capturarea celebrului criminal Lonnie Franklin Jr. În Los Angelesul anilor ’80, un ucigaș a terorizat zona South Central, ucigând femei afro-americane și abandonându-le trupurile pe străzi. Cu toate că numărul victimelor creștea, ancheta avea puțini suspecți, generând teamă și furie într-o comunitate adesea ignorată de LAPD.
Supranumit în cele din urmă „Ucigașul din Umbre” (The Grim Sleeper), acest criminal notoriu a continuat să răspândească teroare în cartier timp de decenii, până când tehnologia ADN i-a permis poliției din Los Angeles să se apropie de adevăratul vinovat. În acest fragment, membrii comunității rememorează relația tensionată cu forțele de ordine în anii ’80 și frustrarea crescândă legată de eșecul identificării ucigașului.
Cazuri clasate: Vestul sângeros
Cold Case Files: Dead West (6×60’)
Începe pe 29 iunie, duminica, de la 23:00
În sălbăticia neîmblânzită a Vestului American, moartea este mereu o umbră la fiecare pas: o întâlnire cu un urs grizzly, o avalanșă sau o mușcătură de șarpe cu clopoței pot schimba totul într-o clipă. Și acestea sunt doar pericolele naturii. Dacă vrei să scapi nepedepsit după o crimă, lanțurile muntoase periculoase din Vest pot părea locul perfect.
Această serie pătrunde în dosarele prăfuite din birourile șerifilor din zonele izolate și scoate în lumină cazuri considerate de nerezolvat — pentru că locul crimei era prea accidentat, prea îndepărtat sau victima era presupusă imposibil de găsit. Și totuși, în ciuda obstacolelor din acest peisaj uriaș și nemilos, dreptatea a ieșit la iveală.

