Site icon PLAYU.RO

Cum trăiesc „vagabonzii motorizați” ai Americii?

Semnificația termenului de „vagabond” este, de obicei, aceea de „om fără căpătâi”, care rătăcește de colo-colo, fără alt scop decât de a-și duce viața de o zi pe alta. Realitatea trăită de o parte însemnată din clasa de mijloc americană de azi conferă însă un alt sens acestui cuvânt. În Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21, carte-documentar publicată de Editura Trei, jurnalista Jessica Bruder surprinde nașterea unei noi categorii sociale americane, urmare a marii recesiuni din 2007 – 2009 și crizei din imobiliare – „vagabonzii motorizați”. Sunt persoane a căror primă opțiune nu a fost să trăiască în mașini și rulote, lucrând ca muncitori sezonieri pe unde se poate, ba chiar dimpotrivă. Cei mai mulți au avut case, unii chiar și afaceri sau funcții importante, sunt printre ei mulți absolvenți de învățământ superior, cu alte cuvinte, oameni care au crezut că locul în clasa de mijloc este asigurat dacă mergi la școală și apoi muncești toată viața. Paradigma socială „înveți, te angajezi, te căsătorești, faci rate pentru casă și mașină” s-a dovedit însă depășită de noile realități economice. Jessica Bruder pornește pe urmele „vagabonzilor motorizați” ai Americii și o vreme împrumută stilul lor de viață pentru a înțelege mai bine ce a determinat persoane majoritatea trecute de 60 de ani să ia viața de la capăt într-un mod atât de neconformist? În drumurile lor de-a lungul și de-a latul Americii, care se sfârșesc doar odată cu viața, cum trăiesc acești sexagenari sau alții, care se apropie bine de cel de-al optulea deceniu al vieții? Jessica Bruder a descoperit o Americă ce trăiește sub radarul economic al taxelor și impozitelor, „o nouă eră a pensionarilor” americani, care fac muncă de sclavi și învață să se descurce cu doar câțiva dolari pe zi. Aceștia sunt pensionarii care iarna se încălzesc la soarele deșertului și se întâlnesc an de an ca să-și ofere ponturi utile stilului lor de viață: cum să evite întâlnirile cu poliția, cum să se spele, cum să se încălzească dacă vremea e rece, fac schimb de informații despre angajatori și mai ales socializează. Aceasta este una dintre marile nevoi ale unei vieți trăite pe drumuri.

Reuniunea vagabonzilor motorizați” are loc anual, în luna ianuarie, la Quartzsite, Arizona. Soarele deșertului oferă gratuit 28 de grade Celsius, iar persoanele „houseless” pot campa liniștite, pentru două săptămâni, în cel mai mare camping din lume. Iată cum trăiesc aceștia:

Jessica Bruder descrie în Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21 o realitate dură a societății americane de azi. Noii nomazi nu pot fi asemănați nici măcar cu „okies”, descriși de Steinbeck în „Fructele mâniei”, pentru că dorința lor, a unor persoane ajunse în ultima etapă a vieții a fost doar să rupă lanțul datoriilor, al lipsei de speranță și să pirateze un sistem căruia nu consideră că-i mai datorează ceva.

 

Exit mobile version